Despre carte: an / Scânduri vechi scârțâie deasupra capului meu. Cineva se plimbă în pod. Dar... nu e nimeni în casă în afară de mine. Este o noapte întunecată și liniștită în afara ferestrei. Inima îmi bate de parcă ar fi gata să sară din piept și să fugă de acest scârțâit. Transpirația îmi curge pe față, urechile îmi sunt lipite cât mai aproape de cap, iar coada îmi este vârâtă sub genunchi. Blana mea albă stă pe cap. Respirația este frecventă și răgușită, ceea ce face ca mustații să se zvâcnească fin. Mi-e frică... Mi-e foarte frică... Într-adevăr... avea dreptate...